• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AUTORITĂȚILE, ÎN ALERTĂ! URIAȘĂ FERMĂ DE PORCI DIN ROMÂNIA – ÎN PERICOL!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Autoritățile din Brăila sunt în alertă după ce în apropiere de una dintre cele mai mari ferme de porci din România, cu peste 140.000 de capete – Marex Brăila, au fost confirmate trei focare de pestă porcină africană.

    Focarele au fost descoperite în comuna Gropeni, mai exact în zona dig-mal de lângă Dunăre, unde erau crescuţi câţiva porci în semilibertate. Autorităţile veterinare au început încă de ieri – 13 august să sacrifice porcii crescuţi în gospodăriile din localitatea brăileană.

    În zilele următoare, astfel de eutanasieri se vor face şi în Tichileşti, comună aflată la mai puţin de 10 kilometri de Gropeni, în zona de supraveghere. După cum se ştie, şi la Tichileşti funcţionează o fermă de creştere a porcilor, cu un efectiv de circa 40.000 de capete, obiectiv economic ce trebuie protejat cu prioritate de pesta porcină africană.

    “Am început astăzi (ieri n.n.) la Gropeni operaţiunile de eutanasiere preventivă, iar după 2 – 3 zile vom intra şi în Tichileşti, în funcţie de cât de repede vor fi finalizate acţiunile derulate în alte localităţi unde s-au confirmat focare de pestă porcină africană”, a declarat directorul Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Brăila, Gicu Drăgan, pentru Obiectiv Vocea Brăilei – www.obiectivbr.ro

    DSVSA Brăila informează că, la ora actuală, se acţionează pe raza judeţului Brăila cu şapte echipe formate din veterinari şi militari, care efectuează uciderea preventivă a porcinelor din sectorul gospodăriilor populaţiei.

    Până în prezent, în judeţul Brăila au fost confirmate 23 de focare de boală şi au fost ucişi 15.695 de porci. Din totalul de porci uciși, doar pentru 1.455 au fost finalizate evaluările. Cele 1.455 de exemplare au fost extrase dintr-un număr de 262 de gospodării, iar valoarea lor totală a fost calculată la 1.779.402 lei. Banii urmează să fie viraţi în contul proprietarilor care trebuie despăgubiţi, în perioada următoare.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Ciobanii anunță că vor protesta la ANSVSA pe 3 august și cer demisia șefului instituției Bursa cerealelor, la zi. Grâul românesc trece de 226 euro/t în Constanța. Avantajul fermierilor poate dura doar câteva săptămâni Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Subvenții pentru îngrășăminte, aprobate deja în patru state din UE. Fermierii polonezii – 115 euro/ha