• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cine vine la Ministerul Agriculturii?

    agrointeligenta.ro

    O inițiativă a Ministerului Agriculturii face valuri în rândul fermierilor care așteaptă de la Guvern inițiative noi care să rezolve mersul uneori greoi în birocrația…agricolă. Ministrul Daniel Constantin a anunțat că instituția pe care o conduce va aplica, din septembrie, o restructare. Astfel, se vor înfiinţa instituţii noi, care vor putea avea şi venituri extrabugetare, fără a se face și disponibilizări, doar vor dispărea posturile vacante.

    „Ministerul Agriculturii are un proiect pe care am vrut să-l trecem ieri ca ordonanţă ca să restructurăm toată activitatea ministerului. Nu s-a putut, pentru că s-a opus Ministerul Justiţiei. S-a transformat până la urmă într-un proiect de lege pe care vrem să-l trecem în toamnă cu prioritate, în primele săptămâni, astfel încât să se reorganizeze tot ce înseamnă activitatea ministerului”, a anuțat ministrul Constantin.

    Nu se știe ce departamente noi vor fi înființate

    Liderul conservator a spus că va fi făcută o evaluare prin care se va stabili câte posturi vor rămâne în urma restructurării. „Cel mai important lucru care se va întâmpla în Ministerul Agriculturii va fi în luna septembrie, când vom avea o restructurare. Vor fi instituţii care se vor crea, instituţii care vor avea posibilitatea să aibă şi venituri extrabugetare, astfel încât să îşi susţină salariile din acele venituri, dar nu cred că putem să vorbim de concedieri”, a adăugat Constantin, citat de mediafax.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate

    Ultimele știri

    Strategia pentru conservarea biodiversității, aprobată: 25% din banii de subvenții, pe scheme ecologice Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară