• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermă de 200.000 de hectare de teren, cumpărată de arabi

    Oana Timar – Agrointeligența

    Tranzacție uriașă pe piața agricolă mondială. O companie din Arabia Saudită a achiziționat o imensă exploatație agricolă din Australia. Suma plătită – aproximativ 60 de milioane de dolari australieni, echivalentul a 38 de milioane de euro, le aduce arabilor un portofoliu de 200.000 de hectare de teren agricol, precum și un efectiv considerabil de ovine din rasa Merinos.

    Fermierul care a vândut ferma, John Nicoletti, a avut de așteptat câteva luni până la semnarea contractului întrucât în Australia, există o instituție specială care avizează tranzacțiile cu entități străine. În cazul imensei exploatații a fost făcută o anchetă specială, iar argumentele legate de menținerea activității agricole, a personalului angajat permanent și de realizarea unor investiții au cântărit mult în verdictul final, unul favorabil vânzării.

    Cumpărătorul din Australia este o companei din Arabia Saudită. Astfel, Nicoletti a vândut către Saudi Agricultural and Livestock Investment Company (SALIC), parte din ”bateria” de companii aparținând fondului public de investiții al Regatului Arabiei Saudite.

    Din suprafața de 200.000 de hectare de teren, 76.000 de hectare sunt în proprietate, iar 134.000 de hectare sunt în arendă fermă. Împreună cu pământul, arabii au preluat și efectivul de 40.000 de capete de oi, berbeci și miei din rasa Merinos.

    Potrivit fermierului care a vândut, după plasarea anunțului a primit șapte oferte serioase din partea mai multor fonduri de investiții, în mare parte din afara Australiei. La nivel național, din cele 52,6 milioane de hectare arabile câte sunt înregistrate în Australia, datele oficiale arată că în procent de 13,4%, suprafețele sunt deținute de străini.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar

    Ultimele știri

    Strategia pentru conservarea biodiversității, aprobată: 25% din banii de subvenții, pe scheme ecologice Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară