• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cornel Stroescu pariază pe rapiță, cultura care aproape l-a ruinat toamna trecută

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Cornel Stroescu, un fermier curajos! După ce în primăvara aceasta a fost nevoit să întoarcă aproape toată suprafața de rapiță din cauză că nu răsărise, fermierul mehedințean va semănă și în această toamnă 600 de hectare de rapiță, aproape aceeași suprafață ca și anul trecut.

    Fermierul din Mehedinți se află zilele acestea în plină campanie de semănat rapiță. Agricultorul a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că nu este deloc o treabă ușoară întrucât pământul este tare, iar din această cauză utilajele se strică în fiecare zi. Cornel Stroescu este proprietarul grupului de firme Hastro Sovarna din judetul Mehedinţi, care exploatează aproximativ 2.100 de hectare de teren agricol. Ferma sa are activităţi în domeniul culturilor agicole şi al creşterii păsărilor.

    „Nu este umiditate deloc, ne chinuim să lucrăm terenul. În fiecare zi pică câte ceva la utilaje pentru că este pământul tare. Consumul de motorină este dublu în asemenea condiții. Deci, bani în plus și la motorină, și la utilaje”, a spus Cornel Stroescu.

    Cu toate inconvenientele însă, fermierul din Mehedinți se declară optimist și crede că dacă va da o ploicică rapița va răsări.

    „Și anul ăsta trăiesc cu speranță, că așa e în agricultură, bagi bani, dar nu știi dacă îi mai scoți, speri să scoți cel puțin banii pe care i-ai băgat, iar dacă iese și un minim de profit e foarte bine. Daca rapița ar răsări în octombrie ar fi bine. Noi încercăm să o mai stimulăm, să o mai ajutăm cu stimulatori de creștere, și astfel mai avem o speranță. Ne chinuim acum să punem rapița în speranța că dacă vin un 10-15 litri de precipitații, cu siguranță, fiind semănată, va răsări, mai ales că solul are o temperatură ridicată. Deci dacă va ploua, într-o săptămână răsare. Sperăm ca până la finalul lunii să plouă, și dacă va fi așa va fi bine. Dacă va ploua înseamnă că să avem cultura de rapiță anul care vine, dacă nu, nu o să avem. Dacă așteptam să vină ploaie și să pun după aceea, atunci chiar n-aș mai fi pus rapiță pentru se și răcorește timpul și începe să se răcorească și pământul”, consideră fermierul din Mehedinți.

    Agricultorul spune că s-a încumetat să cultive rapiță și în acest an și datorită politicii companiei Syngenta, de la care a cumpărat sămânța, care le-a oferit fermierilor asigurarea că nu vor plăti niciun ban în cazul în care rapița nu va răsări până la data de 15 octombrie: „M-am încumetat să cultiv rapiță și în acest an pentru că Syngenta ne-a asigurat 100% sămânța, deci dacă nu răsare până la 15 octombrie nu trebuie să o plătim. E ca o asigurare în caz că nu răsare”.

    50 de hectare de rapiță și un licăr de speranță

    Fermierul Cornel Stroescu a povestit pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO ce a pățit cu 50 de hectare de rapiță pe care nu a mai apucat să le întoarcă în primăvara aceasta.

    „Anul trecut din 650 de hectare de rapiță am întors 600 și 50 de hectare le-am lăsat că era deja târziu, era luna mai, și am zis că le lăsăm acolo. Și vreau să vă spun că a început să crească, că am avut umiditate în mai, am erbicidat-o, am tratat-o, i-am dat îngrășăminte și am recoltat la începutul lui august rapiță de peste 3 tone la hectar. Dacă o lăsam făceam și producție, făceam și bani. Eu am pierdut 10 miliarde la rapiță. Și acum, anul ăsta, trăiesc cu aceeași speranță”, a conchis agricultorul.

     


    Te-ar mai putea interesa

    România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor