• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Deputații se întâlnesc cu fermierii. Miercuri, la Călărași

    agrointeligenta.ro

    Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor se va întâlni miercuri cu fermierii din Călărași, localitate unde deputații au decis să își desfășoare următoarea ședință de lucru. Asociațiile de producători și agricultorii au fost invitați la discuții despre principalele probleme cu care se confruntă în această perioadă, dezbaterile urmând să atingă mai multe problematici locale.

    Ședința va avea loc începând cu orele 11.00, în sala mare de ședinte din cadrul Consiliului Județean Călăraşi, iar pe ordinea de zi a ședinței conduse de președintele Comisiei, deputatul liberal Nini Săpunaru, se află, în primul rând, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.20/2013 privind reglementarea unor măsuri necesare derulării proiectelor cu finanțare nerambursabilă din Programul Național de Dezvoltare Rurală. ”De asemenea, în cadrul şedinţei vor avea loc discuţii referitoare la: noua Politică Agricolă Comună şi posibilităţile de finanţare de la bugetul de stat, stadiul aplicării PNDR (2007- 2013) și previziuni pentru PNDR-ul 2014 – 2020”, se arată într-un comunicat emis de Camera Deputaților.

    La discuțiile de la Călărași vor participa invitaţi din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi ai Ministerului Finanţelor, precum și George Turtoi, directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, și Dorel Gheorghe Benu, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

    Foto: obiectivtulcea.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Doctorand la USV Timișoara și primar la 28 de ani: Andrei Obreja vrea să schimbe administrația rurală Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață

    Ultimele știri

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” „Am pierdut încrederea Comisiei Europene”. Exportul de ovine rămâne blocat. Tanczos Barna a cerut despăgubiri pentru fermieri Este oficial: Guvernul poate crește subvențiile APIA. Decizia trebuie luată până pe 31 august! Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat