• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Exporturile României la floarea-soarelui, scădere semnificativă în 2020

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Cantitatea de floarea-soarelui exportată de România în primele trei trimestre ale anului trecut, mai mică decât cea exportată în aceeași perioadă din 2019. România a încasat din exporturile de seminţe de floarea-soarelui în ţările intra şi extracomunitare peste 413,9 milioane de euro în perioada ianuarie-septembrie 2020, în scădere cu 13,2%, faţă de intervalul similar din 2019, conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

    Cantitatea exportată a depăşit 1,039 milioane de tone în primele trei trimestre ale anului 2020, fiind însă cu peste 270.000 de tone mai mică decât cea raportată în aceeaşi perioadă a anului 2019, respectiv 1,312 milioane de tone.

    Exportul de floarea-soarelui, pe locul 5 în România

    Potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare, seminţele de floarea soarelui ocupă poziţia a cincea în top 10 exporturi, după porumb, grâu şi meslin, ţigări de foi şi alte tutunuri prelucrate.

    Cu o recoltă de 3,56 milioane de tone de floarea-soarelui în 2019, România s-a clasat pe primul loc în UE la suprafaţa cultivată şi la producţie, însă în 2020 a cules doar jumătate din această cantitate, respectiv 1,84 milioane de tone, informează Agerpres.

    Suprafaţă rămasă în cultură a fost de 1,21 milioane hectare, în scădere faţă de 2019 când s-au consemnat 1,28 milioane hectare. Şi producţia medie la floarea soarelui a fost mai mică în 2020, de 1.510 kg/ha, comparativ cu 2.783 kg/ha în 2019.

    Deficitul din comerțul alimentar rămâne uriaș

    România a înregistrat un deficit în comerţul cu produse agroalimentare de 1,24 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului 2020, în creştere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă din 2019. Exporturile s-au majorat cu aproape 3%, însumând 5,21 miliarde de euro, însă avansul importurilor a fost de 6%, până la 6,46 miliarde de euro.

    Cantitatea totală de produse agroalimentare exportate în perioada ianuarie-septembrie 2020 în ţările intra şi extra comunitare a fost cu peste 4 milioane de tone mai mare faţă de cea importată. Astfel, în primele nouă luni din anul trecut s-au exportat 12,41 milioane de tone de produse agroalimentare şi s-au importat 7,91 milioane de tone.

    Te-ar mai putea interesa

    MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Fermă amendată de Garda de Mediu după ce vecinii au reclamat mirosul de la adăpostul animalelor

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani – peste 560 de euro pe tonă! După ultimele atacuri, navele refuză să mai intre în porturile Ucrainei. Presiune pe porturile românești Victorie a fermierilor: Insecticide interzise de UE, permise cu derogare. Legea a primit votul final la Paris!