• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un tânăr întors acasă din Danemarca și-a făcut propria fermă cu 5 vaci și 5 hectare de porumb!

    agrointeligenta.ro

    Cinci vaci de lapte și cinci hectare de porumb. Aceasta este ferma cu care un tânăr întors acasă din străinătate a decis să pornească la drum în agricultură. Nu s-a lăsat descurajat de birocrație și a reușit să acceseze fonduri europene urmând sa primească 40.000 de euro pentru a-și dezvolta exploatația.

    Ionuț Vasile Gânțu are 37 de ani, este din județul Iași și în ultimii 10 ani a lucrat afară, în Danemarca, la ferme de nurci. Nu mai vrea să plece în străinătate deoarece și-a deschis propria afacere, iar acum este fermier cu acte în regulă.

    „E diferit față de alte ferme. Mă ocupam de nurci, de la împerecheat până la omorât. Prin luna martie le împerecheam, nășteau după 6 luni și apoi le sacrificam. Acolo, statul se ocupa de vânzarea producției. Am plecat un sezon și apoi m-am dus pe termen mai lung pentru că patronul a avut încredere în mine și a văzut că mă descurc”, spune tânărul fermier din comuna Andrieșeni, Iași.

    Ieșeanul a revenit în țară în anul 2020. Nu era decis dacă ar fi mai bine să plece înapoi sau să rămână. A decis să depună proiectul în submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, componenta diaspora, prin care va primi 40.000 de euro. Acesta spune că s-au mai schimbat puțin lucrurile în privința birocrației din țară.

    „În Danemarca se face totul online. Aici au început să facă totul cu semnătură electronică și e o schimbare bună. Aici am făcut ceva drumuri, am stat vreo săptămână prin fața primăriei, nu m-am lăsat păgubaș, pentru că am vrut să iau banii. Vreau să fac fermă de vaci mai mare și să-mi iau utilaj agricol. Am 5 vaci și vând laptele la un procesator, la Șipote, dar vreau să măresc ferma. Trebuie mai mult pământ dacă am fermă mai mare, pentru că trebuie să hrănesc animalele”, mai spune fermierul din Iași.

    Cel mai mare ajutor pentru bărbat sunt soția și cei doi copii, care îl ajută la fermă în treburile de zi cu zi.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar

    Ultimele știri

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Ciobanii anunță că vor protesta la ANSVSA pe 3 august și cer demisia șefului instituției Bursa cerealelor, la zi. Grâul românesc trece de 226 euro/t în Constanța. Avantajul fermierilor poate dura doar câteva săptămâni Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Subvenții pentru îngrășăminte, aprobate deja în patru state din UE. Fermierii polonezii – 115 euro/ha