• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Para lui Niță – soiul de pere care se păstrează bine peste iarnă

    agrointeligenta.ro

    Para lui Niță este un soi de pere apreciat pentru că se păstrează foarte bine peste iarnă, ținut în beci. Fructele sunt dulci, aromate și suculente, iar coacerea lor se face în luna octombrie, cam până la jumătatea lunii în condițiile unui an normal.

    Avantajele soiului Para lui Niță

    Para lui Niță este un soi de pere despre care mulți pomicultori spun că nu ar trebui să lipsească dintr-o livadă de familie.
    Marele avantaj al acestor soiuri de pere de iarnă, este faptul că pot fi păstrate la beci sau în depozite speciale, prelungind sezonul consumului de fructe proaspete până în primăvară. În plus, pomii din acest soi sunt foarte rezistenți la condițiile de vreme, la boli și dăunători.

    Cum arată perele din soiul Para lui Niță

    Soiul Para lui Niță este caracterizat prin pomi de vigoare mare, cu fructe deosebit de mari și cu formă de pară conică. Pulpa este tare, dulce, aromată și suculentă. Soiul este caracterizat și de o rezistență foarte bună la condițiile climatice, cât și la agenții patogeni și la dăunători.

    Când se coc perele din soiul Para lui Niță

    Perele din acest soi se coc în perioada 5-15 octombrie, iar când sunt recoltate sunt încă tari, așa că se pun la păstrare. ”La această dată nu sunt proprii pentru consum. Fiind o pară de iarnă, o voi păstra la beci și voi începe degustarea în preajma sărbătorilor de iarnă. Nu am recoltat tot rodul, acesta va fi luat eșalonat”, a spus despre perele din soiul Para lui Niță pomicultorul Pedros Dav, în grupul Pomi fructiferi între Hobby și Artă de pe Facebook.

    Cum se păstrează perele din soiul Para lui Niță

    Fructele din soiul Para lui Niță sunt foarte rezistente la păstrare și se țin chiar și până în luna februarie dacă sunt ținute în pivniță sau în magazii răcoroase, ceea ce permite prelungirea perioadei de consum în stare proaspătă a fructelor din specia păr, fără condiții speciale de păstrare.

    Perele din acest soi se scot din beci cu câteva zile înainte de consum, perioadă în care vor fi păstrate la temperatura camerei, iar după această perioadă vor deveni zemoase, aromate, cu pulpă cremoasă.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști

    Ultimele știri

    Strategia pentru conservarea biodiversității, aprobată: 25% din banii de subvenții, pe scheme ecologice Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară