• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Chinezii au pus ochii și pe agricultura bulgară: Fac un centru de cooperare agricolă în țara vecină

    agrointeligenta.ro

    Investițiile chineze în agricultură nu sunt țintite doar înspre România, cum ne-ar plăcea să credem. La fel de interesați sunt asiaticii și de sectorul agricol din Bulgaria, țară unde au anunțat că își vor stabili Centrul pentru Cooperare Agricolă între China și Europa Centrală și de Est.

    Atenția chinezilor nu poate decât să îi bucure pe bulgari, care au anunțat că sunt deschiși să sprijine cum pot ca investitorii să își aducă banii în Europa prin țara lor. Astfel, Dimitar Grekov (foto), ministrul bulgar al agriculturii i-a propus ambasadorului Wei Jinghua ca forumul agro și economic al Chinei cu țările din Centrul și Estul Europei să nu se mai desfășoare anul acesta tot în Asia, ci să aibă loc la Sofia.

    În perioada următoare, în Bulgaria sunt așteptate mai multe delegații oficiale din China, agricultura fiind domeniul cel mai fierbinte și de interes pentru investitori.

    Foto: agri.eu


    Te-ar mai putea interesa

    Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură