• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Termen prelungit pentru sprijinul de 250.000 de euro! Fermierii mai pot depune proiectele până pe 31 martie!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Termen prelungit pentru beneficiarii care cer fonduri europene! Două sub-măsuri importante pentru sectorul agricol și pomicol au o nouă dată-limită pentru depunerea proiectelor, după ce termenul inițial expira la 28 februarie. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că beneficiarii pot depune proiectele europene până la data de 31 martie, ora 16.00.

    ”AFIR anunță prelungirea până la data de 31 martie 2022, ora 16.00, a sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol (submăsurile 16.4 și 16.4a) din cadrul PNDR 2020”, se arată într-un anunțat postat pe pagina de Facebook a AFIR.

    Conform sursei citate, valoarea sprijinului financiar, acordat pentru accesarea submăsurilor 16.4 și 16.4a este de 250.000 de euro. Costurile de funcționare a cooperării nu trebuie să depășească 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pentru fiecare proiect. Cuantumul sprijinului acordat prin aceste două linii de finanțare este 100% nerambursabil.

    AFIR mai precizează că depunerea cererilor de finanțare se realizează on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info, conform prevederilor Ghidului solicitantului și anexelor aferente submăsurilor anterior menționate, disponibile pe site-ul AFIR.

    Aceasta este a doua prelungire a termenului pentru cele două sub-măsuri, prima fiind cerută de Florin Ciobanu, președinte al Asociației Tinerilor Fermieri din județul Olt și vicepreședintele al Asociației Forța Fermierilor (AFF), care  a transmis în luna decembrie ministrului agriculturii, Adrian Chesnoiu, intenția de a cere prelungirea pentru submăsura 16.4/ 16.4a  iar răspunsul pozitiv al ministrului a venit pe loc, fără a mai fi nevoie de depunerea vreunui memoriu.

    Despre acest subiect aici: AFIR: Submăsură cu fonduri europene pentru fermieri – prelungită până pe 28 februarie!

    Te-ar mai putea interesa

    MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Cosmin-Alin Popescu, USV Timișoara: „Am construit un campus la standarde internaționale”. Investiții de zeci de milioane de lei în cercetare, digitalizare și viața studenților Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar

    Ultimele știri

    Taxare inversă pentru tractoare și utilaje agricole! Legea care schimbă piața de tehnică agricolă! Produse de protecție potrivite, livezi îmbelșugate în Dobrogea Focar de pestă porcină africană, în Constanța. Zeci de județe rămân în zona de restricție III „Fără sprijinul european, am închide ferma”. Povestea unei familii care crește peste 250 de vaci Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Grafic de temperaturi și precipitații