• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ucraina – liber la export în UE. Se analizează eliminarea tuturor taxelor și cotelor de export

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Uniunea Europeană are în vedere eliminarea tuturor tarifelor și cotelor ce vizează importurile din Ucraina pentru a sprijini economia țării vecine în timpul războiului, au transmis surse citate de agenția Bloomberg, potrivit UNIAN.

    Se preconizează că propunerea va include suspendarea tarifelor și cotelor existente pentru oțel, bunuri industriale și produse agricole, care în prezent nu sunt acoperite de prevederile acordului comercial între UE și Ucraina.

    Conform Acordului de liber schimb UE-Ucraina, anumite tarife și cote pentru unele categorii de mărfuri sunt excluse din acord. În prezent, UE propune eliminarea temporară a acestor restricții.

    Orice propunere în acest sens trebuie să fie aprobată cu toate cele 27 de state membre și de către membrii Parlamentului European înainte de a intra în vigoare. Potrivit unei surse, propunerile fac parte din eforturile UE de a sprijini economia Ucrainei în timpul și după război.

    UE este cel mai important partener comercial al Ucrainei, cu 40% schimburile comerciale ale țării vecine fiind cu Blocul comunitar.

    Fierul, oțelul și produsele agricole sunt principalele articole de export ale Ucrainei.

    Potrivit Băncii Mondiale, economia Ucrainei va înregistra o scădere de peste 40% din cauza războiului; schimburile comerciale fiind afectate în special de blocarea porturilor țării vecine de către Rusia.

    Propunerea vine după ce, la începutul acestei săptămâni, Marea Britanie a anunțat că elimină tarifele la toate mărfurile provenite din Ucraina.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar

    Ultimele știri

    Subvenții pentru îngrășăminte, aprobate deja în patru state din UE. Fermierii polonezii – 115 euro/ha Polonia a anunțat că va începe plata avansului din subvențiile agricole din 10 septembrie Schimbare fulger la Agricultură în R. Moldova: după demisia ministrului, fermierii vin cu propria propunere! Fermierii, azi la MADR! Au cerut plata urgentă a subvențiilor restante și ajutorul de 68 euro/vacă! Contract-cadru între fermieri și procesatori! Producătorii vor ca modificările de preț să fie anunțate din timp