• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tehnologie japoneză în Olt pentru controlul musculiței albe și acarienilor

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Musculița albă reprezintă un pericol major în cultura de tomate. Dacă nu este combătută, poate distruge până la 60% din producție, anulând astfel șansele fermierilor la obținerea unui profit. Este o specie foarte greu de combătut, pe aceeași plantă putem găsi insecte în diferite stadii de dezvoltare: ouă, larve, pupe și adulți. În sere și solarii acest dăunător face ravagiile cele mai mari pentru că se dezvoltă rapid și poate ajunge până la 12 generații pe an.

    Gheorghe Cocoloș, legumicultor profesionist din Cilieni, Județul Olt, urmărește, cu ajutorul capcanelor activitatea acestui dăunător. “Musculița albă apare încă de la plantare, e activă pe tot ciclul de producție a tomatelor. Afectează atât frunzele, cât și florile”. Fermierul a apelat la un consultant Chemark Rom care a propus o soluție de protecție de înaltă calitate, marca producătorului Nissan Chemical, din Japonia. Aflați totul din interviul realizat de Agrointeligența.

    Insecticidul-acaricid Sanmite conține substanța activă 100 g/l piridaben cu efect de șoc și fără impact fitotoxic asupra culturii. Prin ce se remarcă acest produs? Combate atât musculița albă, cât și acarienii fiind un insecticid non-sistemic, ce acționează prin contact, inhibând respirația dăunătorilor. După doar 15 minute de la aplicare generează un efect de ”knock-down”, acțiunea dăunătorilor fiind oprită, toată populația fiind eliminată în decurs de câteva zile. Are un efect de lungă durată, asigurând protecție de până la 40 de zile contra acarienilor.

    Sanmite are și alte avantaje pentru fermieri, având o activitate stabilă în condiții diferite de temperatură și timp de pauză de doar 3 zile! Eficacitatea acestui produs persista chiar daca la cateva ore dupa aplicare apar precipitatii. Sanmite combate dăunătorii în toate formele de dezvoltare, în special în stadiile de larvă și nimfă.

    “La tomate, prima dată l-am folosit la două săptămâni după plantare și după aceea, la ultimul etaj floral, când s-a observat atacul de musculiță albă. Văzând efectul în tomate al produsului Sanmite, am aplicat și în cultura de ardei, conform fișei tehnice. Cultura este foarte curată, nu există musculiță albă. Nu se văd înțepături, nu se vede nimic. E clar că nici la ardei nu avem probleme cu acești dăunători”, a completat Cocoloș.

    Produsul este recomandat în doză de 1.5 l / ha la culturile de tomate și ardei. Sanmite se poate aplica la culturi din spații protejate cum ar fi vinete, castraveți, căpșuni și plante ornamentale. Toate detaliile despre utilizarea Sanmite pot fi găsite pe www.chemarkrom.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor