• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dan Motreanu: ”În prezent, 13 state membre UE, printre care și România, sunt afectate de deșertificare”

    agrointeligenta.ro

    Finanțare adecvată și un calendar de acțiuni concrete pentru combaterea deșertificării în toate regiunile europene afectate. O poziție oficială exprimată în Parlamentul European de către europarlamentarul Dan Motreanu, care a solicitat măsuri clare pentru combaterea deșertificării, un fenomen care afectează puternic și România.

    ”În cadrul dezbaterii plenare cu Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, am solicitat Comisiei Europene un calendar de acțiuni concrete și alocarea fondurilor necesare pentru gestionarea deșertificării în toate regiunile europene afectate. În prezent, treisprezece state membre, printre care și România, sunt afectate de deșertificare.

    I-am transmis vicepreședintelui că fără fonduri europene dedicate combaterii deșertificării și refacerii terenurilor afectate de deșertificare și secetă și fără investiții serioase în sistemele de irigații și în dezvoltarea sistemelor de reutilizare a apelor uzate, riscăm să punem în primejdie securitatea alimentară a Uniunii pe termen.

    Vicepreședintele Šefčovič a răspuns că în anul 2023 Comisia Europeană va lansa o propunere legislativă privind sănătatea solurilor unde vor fi introduse măsuri obligatorii pentru combaterea deșertificării in statele UE”, a anunțat europarlamentarul român.

    Te-ar mai putea interesa

    Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat

    Ultimele știri

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Ciobanii anunță că vor protesta la ANSVSA pe 3 august și cer demisia șefului instituției Bursa cerealelor, la zi. Grâul românesc trece de 226 euro/t în Constanța. Avantajul fermierilor poate dura doar câteva săptămâni Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Subvenții pentru îngrășăminte, aprobate deja în patru state din UE. Fermierii polonezii – 115 euro/ha