• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șeful Portului Constanța îi liniștește pe fermieri: ”Nu vor fi cereale care să nu poată fi exportate”

    Marian Păvălașc – Agrointeligența

    Nu vor fi cereale care să fie în situația să nu poată fi exportate, îi liniștește pe fermieri directorul Administrației Porturilor Maritime, Florin Goidea. Acesta a precizat pentru publicația noastră că prioritatea autorităților portuare de la Constanța este reprezentată de fermierul român.

    Seceta, blocajele din transport și taxele de siloz uneori cam piperate sunt problemele care le provoacă bătăi de cap fermierilor români în această perioadă. Deși producția la grâu a fost una acceptabilă pentru o bună parte a agricultorilor, aceștia au probleme să-și transporte marfa după recoltă. Fie că o duc direct în Portul Constanța, fie că ia drumul silozurilor, fermierii nu găsesc camioane pentru transportul recoltei, iar taxele de depozitare nu sunt mereu prietenoase.

    Cauza blocajelor pleacă din Portul Constanța, acolo unde terminalele de cereale sunt bombardate cu grâne din România, dar și Ucraina. Țara vecină nu-și poate exporta singură producția din 2021 din cauza războiului pornit de Rusia.

    „Avem probleme cu cerealele pentru că nu putem livra, uitați stau cu combina în câmp acum, mașinile nu vin din cauza blocajului din port. Am înțeles că este o problemă din Ucraina că aduc și ei cereale în port și ne-am blocat cu toții”, se plânge fermierul Florin Butcaru din județul Constanța. Agricultorul constănțean are circa 300 de hectare, pe care le cultivă doar cu cereale. Spune că a avut o recoltă bună, profitabilă. Războiul din Ucraina a majorat și prețul grâului, dar și al combustibilului și pe cel al pieselor de schimb pentru utilaje. „Sunt puțin pe plus, așa că pot spune că a fost un an bun. Nu așa de bun precum cred alții, dar, trăgând linie între cheltuieli și venituri, este un an bun”, mai spune Florin Butcaru.

    Hristu Saca este un alt fermier din județul Constanța. El are o fermă de 400 de hectare, din care majoritatea sunt cultivate cu cereale. L-am găsit chiar când admira combina care îi strângea grâul de pe un lot de pământ. A făcut o producție de 6 tone pe hectar de pe terenurile mai bune. De pe celelalte strânge doar 4-5 tone pe hectar. Au fost ani când a făcut și opt tone. „Făceam mai mult dacă ploua mai devreme, atunci când trebuia, după însămânțare”, spune el. Blocajul din port îl afectează: „Am avut probleme pentru că stau combinele în câmp, mașinile sunt blocate în port. Trece ziua! Nu vin mașinile, suni, le programezi, dar până descarcă…”, se plânge și Hristu Saca.

    Recolta fermierilor va fi exportată la timp

    Florin Goidea, directorul Administrației Porturilor Maritime, care are în subordine și Portul Constanța, îi asigură pe fermierii români că nu vor rămâne cu recolta nevândută la export.

    „Până în iulie s-au exportat prin Portul Constanța peste 10 milioane de tone de produse agricole, din care doar 500.000 de tone au fost din Ucraina. Prioritatea noastră este fermierul român. Nu va exista o cantitate de cereale care să nu poată fi exportată din Portul Constanța. Încercăm să ajutăm și Ucraina. Este un program de refacerea a liniilor de cale ferată. Portul este bine proiectat. Vrem ca cerealele din România să vină în camioane ca și până acum, iar cele din Ucraina să vină pe calea ferată”, ne-a explicat Goidea.

    Unul dintre cei mai importanți operatori portuari din Portul Constanța este Comvex SA.

    „Fermierul român are acest obicei – să recolteze când știe că vine vasul în port și poate acest obicei este bun. Îl taie cu combina, îl pune într-un camion și îl trimite în port de unde este încărcat pe vas. Este o situație mai aglomerată, dar nu vor fi cereale care să fie în situația să nu poată fi exportate”, ne explică Dan Dolghin, director de operațiuni la Comvex S.A.

    Societatea este cel mai important operator portuar din Constanța pentru cereale și minereuri. „Poate nu suntem cel mai mare, dar suntem cel mai rapid”, ne mai spune Dolghin. În Portul Constanța sunt zece operatori portuari care au terminale de cereale și pot asigura încărcarea navelor. Chimpex SA Constanța este cel mai mare operator portuar, atunci când ne referim la capacitatea de stocare.

    Directorul de la Comvex spune că, în acest moment, e aglomerat. „A început recolta românească, asta înseamnă că suntem aglomerați, noi suntem cu silozul aproape plin. Combinele se află în timp. Există ceva aglomerație pe partea de transport auto. Este un flux susținut pe transport de barje, transport care vine din Ucraina, și începe să crească și traficul pe trenuri”, ne explică acesta.

    România este al doilea mare exportator de grâu din Europa, cu aproape 4,5 milioane de tone exportate în 2021. Asta la o producție de 11 milioane de tone. Ucraina a avut o producție de aproape 25 de milioane de tone de cereale.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală!

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor