• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Pensionarii din agricultură, scutiți de la plata unor debite către bugetul de stat. Legea a fost deja promulgată!

    agrointeligenta.ro

    Prședintele Traian Băsescu a semnat astăzi Decretul privind promulgarea Legii pentru scutirea de la plată a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat.

    Potrivit legii, debitele pensionarilor proveniţi din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat, aflate în sarcina acestora la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scutesc de la plată.

    „Nu fac obiectul scutirii la plată, conform prevederilor prezentei legi, debitele care au drept cauză culpa debitorului, materializată în folosirea de către acesta a unor documente neconforme realităţii sau declararea de către acesta a unor date nereale care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei”, mai prevede legea.

    Camera Deputaților a adoptat Legea la data de 24 iunie 2014, după ce Senatul o respinsese.

    Citiți AICI legea trimisă la promulgare.

    Foto: Jurnalul.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată!

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani – peste 560 de euro pe tonă! După ultimele atacuri, navele refuză să mai intre în porturile Ucrainei. Presiune pe porturile românești Victorie a fermierilor: Insecticide interzise de UE, permise cu derogare. Legea a primit votul final la Paris!