• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șef de la Garda de Mediu – arestat pentru că cerea și primea mită de la fermieri!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Un șef de la Garda de Mediu a fost reținut pentru luare de mită în formă continuată. Funcționarul statului pretindea sume de la fermierii care aveau nevoie de autorizații pentru implementarea fondurilor europene în exploatațiile agricole, reiese dintr-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.

    Șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud a fost reținut de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj. Acesta este acuzat de luare de mită în formă continuată. Ioan Borș, comisar-șef al Comisariatului județean Bistrița-Năsăud din cadrul Gărzii Naționale de Mediu a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Cluj fiind acuzat de luare de mită în legătură cu efectuarea unor controale de mediu, în contextul implementării unor proiecte private în agricultură, potrivit unui comunicat al DNA.

    Citiți și: DNA a arestat un fost deputat! Ar fi încasat fonduri europene pentru o fermă inexistentă

    Comisarul-șef de la Garda de Mediu Bistrița-Năsăud, reținut pentru luare de mită (foto: digi24.ro)

    Șeful de la Garda de Mediu Bistriț-Năsăud lua mită de la fermieri

    Foloasele respective ar fi fost pretinse și primite de inculpat în sediul instituției pe care o conducea, se mai arată în informarea transmisă de DNA.

    ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 februarie 2024, a inculpatului Borș Ioan, comisar-șef al Comisariatului județean Bistrița-Năsăud din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată”, se arată în comunicatul DNA.

    Citiți și: Director ADS arestat de DNA! A cerut mită 350.000 de euro pentru arendarea unui teren de 650 ha

    Mai mult, în ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează această stare de fapt.

    ”În perioada octombrie 2023 – ianuarie 2024, inculpatul Borș Ioan, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit de la mai multe persoane, diferite sume de bani, necuantificate până în prezent, și alte foloase necuvenite, în legătură cu exercitare atribuțiilor sale de serviciu specifice privind efectuarea unor controale de mediu, în contextul implementării unor proiecte private în agricultură.

    Foloasele respective ar fi fost pretinse și primite de inculpat în sediul instituției pe care o conducea, sub pretextul că vor fi remise mai departe către subalternii săi pentru ca aceștia să nu se mai deplaseze în teren în vederea efectuării controalelor de mediu asupra obiectivelor. Inculpatului Borș Ioan i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

    La data de 16 februarie 2024, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

    În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

    Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, conform DNA.


    Te-ar mai putea interesa

    Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor