• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Parada Taurilor Românești 2024 va avea loc vineri, pe 25 octombrie, la Semtest Craiova

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Parada Taurilor Românești 2024, eveniment emblematic al zootehniei din țara noastră, va aduce pe 25 octombrie în fața participanților cele mai frumoase exemplare de reproducători din rasele Brună, Bălțată Românească de tip Simmental și Bălțată cu Negru Românească. Evenimentul va avea loc la sediul centrului genetic Semtest Craiova, din comuna Malu Mare, județul Dolj.

    Sub sloganul ”Împreună pentru Zootehnia Românească”, va avea loc vineri, 25 octombrie, evenimentul „Parada Taurilor Românești” ediția a V-a care va aduce și fața participanților cele mai frumoase exemplare de tauri din rasele Brună, Bălțată Românească de tip Simmental și Bălțată cu Negru Românească.

    Citiți și: Rasele de taurine românești, în pericol! Cine și de ce nu are interesul să sprijine rețeaua națională de ameliorare a animalelor din România?

    ”Vă invităm să luați parte la prezentarea taurilor din rasele Brună, Bălțată Românească de tip Simmental și Bălțată cu Negru Românească. Acești tauri au fost atent selecționați de cele trei Societăți de Ameliorare cu scopul de a atinge obiectivele programului de ameliorare al fiecărei rase”, arată organizatorii.

    Parada Taurilor Românești 2024 îi are ca organizatori pe: Asociația Generală a Crescătorilor de Taurine din România (AGCTR), Asociaţia Crescătorilor de Vaci ”Bălțată Românească” de tip Simmental (ACVBR – SIM), Asociația Bruna Schwyz și Semtest Craiova, care este și gazda evenimentului.

    Citiți și: Îngrăşarea tăuraşilor Bălţată Românească: Spor mediu zilnic de 1,5 kg pentru produșii din taurii ACVBR-SIM

    Parada Taurilor Românești 2024 – program

    Evenimentul Parada Taurilor Românești va începe vineri, 25 octombrie și se va derula de la ora 9.00 la ora 13.00 astfel:

    – Ora 9.00: Primirea invitaților;
    – Ora 10.00: Dechiderea oficială a evenimentului, discursul oficialităților și reprezentanților asociaților de crescători;
    – Ora 10.30: Parada taurilor din rasele Brună, Bălțată Românească de tip Simmental și Bălțată cu Negru Românească;
    – Ora 13.00: Concluzii și planuri de viitor: Societăți de ameliorare, specialiști în domeniu de la Agenția Națională pentru Zootehnie ”Prof. dr. G. K. Constantinescu” (ANZ), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), fermieri și Semest Craiova.

    Parada Taurilor Românești 2024 are loc la sediul centrului genetic Semtest Craiova, strada Bechetului 157, din comuna Malu Mare, județul Dolj.

    După încheierea prezentării taurilor, invitații pot degusta preparate din carne de vită puse la dispoziție de către organizatori. Participarea la acest eveniment va fi posibilă numai în baza unei invitații, în format electronic sau tipărită.


    Te-ar mai putea interesa

    România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor