• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un nou acord de liber schimb negociat între UE și Ucraina. Piețe deschise, dar cu mecanisme de salvgardare

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Un nou acord de liber schimb între UE și Ucraina. Oficialii europeni au anunțat că s-au încheiat negocierile privind evoluția relațiilor comerciale între UE și Ucraina. Piața UE va fi deschisă pentru produsele agricole ucrainene, însă se vor pune limite la mărfuri sensibile precum zahărul sau grâul. Statele UE încă nu au luat decizia finală.

    Comisia Europeană și Ucraina au încheiat negocierile privind principiile principale pentru revizuirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), relatează European Pravda, citându-l pe Comisarul european pentru Comerț și Securitate Economică, Maroš Šefčovič.

    „Suntem încântați să anunțăm că, în urma încheierii procesului de consultare în temeiul articolului 29, Comisia și Ucraina au ajuns la un acord de principiu privind revizuirea Acordului nostru bilateral de liber schimb aprofundat și cuprinzător. Acest acord deschide un nou capitol în relațiile comerciale dintre Ucraina și UE”, a declarat Šefčovič.

    Christophe Hansen și Maroš Šefčovič (foto: Euractiv)

    Un nou acord de liber schimb între UE și Ucraina. Ce se întâmplă cu produsele agricole

    Comisarul Šefčovič a spus că noua versiune a acordului „stabilește un cadru pe termen lung, previzibil și reciproc avantajos, care va aduce beneficii exportatorilor, întreprinderilor și fermierilor de ambele părți și va consolida calea Ucrainei către aderarea la UE”.

    Potrivit Reuters, citată de Latifundist, piața UE va fi complet deschisă produselor ucrainene mai puțin sensibile, cum ar fi laptele fermentat sau sucul de struguri. Pentru unt, lapte praf degresat, gluten, ovăz și crupe de orz, cotele vor fi majorate la cele mai înalte niveluri din ultimii ani.

    Citește și: Importurile de cereale, făină și zahăr din Ucraina, doar cu licență până la 31 decembrie

    Pentru produsele sensibile — zahăr, carne de pasăre, ouă, grâu, porumb și miere — creșterile cotelor vor fi limitate. Pentru alte tipuri de carne, nu sunt prevăzute volume suplimentare.

    Acordul prevede, de asemenea, că Ucraina își va deschide piața pentru importurile de carne de pasăre, carne de porc și zahăr din UE și se angajează, de asemenea, să își alinieze standardele de producție agricolă la normele UE până în 2028, inclusiv cerințele privind bunăstarea animalelor și utilizarea pesticidelor.

    Citește și: Șeful ANSVSA – discuții pe linia de graniță despre importul produselor agroalimentare din Ucraina

    În plus, ambele părți vor putea aplica mecanisme de salvgardare în cazul unui impact negativ asupra piețelor naționale. Acordul prevede, de asemenea, revizuiri periodice.

    Decizia finală nu a fost încă luată de statele membre ale UE.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat

    Ultimele știri

    Strategia pentru conservarea biodiversității, aprobată: 25% din banii de subvenții, pe scheme ecologice Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară