• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA ”bagă” 19 milioane de euro într-un nou soft pentru subvenții. Aproape 5 milioane, de la bugetul de stat

    agrointeligenta.ro

    APIA ”bagă” o sumă uriașă pentru un nou soft pentru subvenții, după ce deja, în ultimii ani, actualul soft ”a înghițit” alte zeci de milioane de euro. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță, printr-un comunicat de presă, semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură”, cod SMIS 339546, un demers strategic de digitalizare destinat simplificării accesului fermierilor la serviciile publice gestionate de agenție.

    Proiectul este finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027 (PoCIDIF), Prioritatea 2 – Digitalizarea administrației publice centrale și a mediului de afaceri, și are o valoare totală eligibilă, inclusiv TVA, de 93.583.730 lei (circa 19 milioane de euro – n.r.). Din această sumă, 70.140.349,62 lei reprezintă finanțare nerambursabilă FEDR, iar 23.443.380,38 lei, circa 4,7 milioane de euro, provin din bugetul național.

    Conform informării oficiale, implementat pe o perioadă de 3 ani, proiectul vizează transformarea digitală a principalelor servicii publice oferite de APIA, precum:
    • administrarea și plata schemelor de sprijin pentru fermieri;
    • emiterea licențelor de export-import pentru produse agricole;
    • gestionarea și plata rentei viagere.

    „Transformarea digitală a serviciilor APIA presupune nu doar modernizarea interacțiunii cu beneficiarii, ci și creșterea capacității instituționale de a răspunde nevoilor acestora. Portalul unic va fi interoperabil cu alte sisteme informatice publice și va permite accesul facil, rapid și sigur la informațiile și serviciile necesare, chiar și pentru utilizatorii cu competențe digitale reduse. Totodată, proiectul include componente de formare profesională pentru personalul APIA, pentru a asigura operabilitatea optimă a noului sistem”, a declarat Gabriela Nicoleta Andrei, director general APIA.

    APIA susține că noua platformă va permite ”o relaționare simplificată între instituție și beneficiari, reducând semnificativ birocrația și timpul necesar pentru depunerea cererilor sau obținerea de documente relevante”.

    „Digitalizarea administrației agricole este o prioritate în mandatul meu, iar acest proiect este un exemplu concret al direcției în care ne îndreptăm: servicii publice moderne, orientate către cetățean. Prin acest portal, fermierii vor avea acces simplificat la toate schemele de sprijin, fără drumuri inutile, fără birocrație. Este un pas important pentru a construi o administrație eficientă, transparentă și prietenoasă cu mediul rural”, a subliniat Florin-Ionuț Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    Proiect pentru noul soft APIA cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027.

    Te-ar mai putea interesa

    Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei

    Ultimele știri

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” „Am pierdut încrederea Comisiei Europene”. Exportul de ovine rămâne blocat. Tanczos Barna a cerut despăgubiri pentru fermieri Este oficial: Guvernul poate crește subvențiile APIA. Decizia trebuie luată până pe 31 august! Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat