• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vara intră în prelungiri. Campania agricolă de toamnă aduce căldură, dar și ploi

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Vremea în luna septembrie. În intervalul 1 – 29 septembrie, în România vremea se va schimba semnificativ, deși temperaturile vor fi ușor ridicate în această perioadă. Ploile se vor înteți și vor fi normale pentru intervalul menționat. La munte și local, precipitațiile vor fi excesive în special la mijlocul lunii.

    Toamna vine cu fenomenele sale specifice încă din primele săptămâni. Deși va fi mai cald în prima jumătate a lunii septembrie, ploile vor deveni mai dese și se vor apropia de normalul perioadei. După 15 septembrie, valorile termice se vor apropia de cele normale.

    Vremea în săptămâna 1 – 8 septembrie

    Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice

    Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

    Vremea în septembrie (foto: depositphotos.com)

    Vremea în săptămâna 8 – 15 septembrie

    Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

    Citește și: Cum va fi vremea până pe 15 septembrie. Prognoza ANM pe patru săptămâni

    Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare, local, în regiunile centrale și nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

    Vremea în săptămâna 15 – 22 septembrie

    Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

    Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în zonele montane și local în cele centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

    Vremea în săptămâna 22 – 29 septembrie

    Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

    Citește și: ANM: Vineri și sâmbătă – alertă de caniculă în mai multe județe

    Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

    Te-ar mai putea interesa

    Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat

    Ultimele știri

    Schimbare fulger la Agricultură în R. Moldova: după demisia ministrului, fermierii vin cu propria propunere! Fermierii, azi la MADR! Au cerut plata urgentă a subvențiilor restante și ajutorul de 68 euro/vacă! Contract-cadru între fermieri și procesatori! Producătorii vor ca modificările de preț să fie anunțate din timp DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Prețurile cerealelor cresc și în România. Grâul a ajuns la 225 euro/tonă în Portul Constanța