• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Oana Timar – Agrointeligența

    Condiție obligatorie pentru subvențiile cuplate de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că, începând cu 2028, fermierii vor mai putea accesa sprijinul cuplat numai dacă integrează vegetalul cu zootehnia.

    Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, le-a mai atras producătorilor atenția că trebuie să-și planifice foarte bine lucrurile în fermă, pentru că din următorul exercițiu financiar anumite forme de sprijin se vor acorda în condiții noi.

    „Din 2028 (…), nimeni nu va mai primi sprijin cuplat decât dacă integrează vegetalul cu zootehnia, pentru că avem 2 miliarde de euro investiţi în procesare în România, iar în următorii 3 ani trebuie să finalizăm aceste fabrici de procesare şi eu îmi doresc foarte mult ca aceste fabrici de procesare să aibă materie primă din România. Aici vorbim şi în sectorul de panificaţie, vorbim şi în sectorul de produse procesate pe bază de carne, carne de porc, carne de pui, carne de ovine şi tot ceea ce se întâmplă în aceste unităţi de procesare, pentru că finalizarea lor va duce România, în următorii 3 ani, (n. red. – pe poziția de) cel mai mare producător şi procesator din sud-estul Europei”, a declarat ministrul Agriculturii în cadrul unui interviu acordat publicației Adevărul.

    Ministrul Florin Barbu promite primele șase depozite de legume până la finalul anunlui

    În altă ordine de idei, ministrul Agriculturii a vorbit și despre depozitele pentru producătorii de legume și de fructe, ce ar urma să fie construite prin Casa de Comerț Unirea. Ministrul Florin Barbu a precizat că pentru aceste proiecte există alocare bugetară, iar în acest an va începe efectiv construcția primelor centre.

    „Am avut o alocare în bugetul Ministerului Agriculturii de 20 de milioane de euro, așteptăm fluxurile financiare de la Ministerul de Finanțe pentru a putea da drumul la hotărârea de guvern pentru a crește capitalul Casei Unirea și vom începe centrele de colectare, de anul acesta”, a precizat Barbu.

    În 2026 se vor amenaja primele șase centre, în 2027 încă șase, iar în maximum trei ani vor fi realizate toate cele 15 centre de colectare, a completat ministrul.

    „Cred că până la sfârșitul anului primele șase centre vor fi funcționale”, a promis șeful Ministerului Agriculturii.

    Te-ar mai putea interesa

    MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația”

    Ultimele știri

    Schimbare fulger la Agricultură în R. Moldova: după demisia ministrului, fermierii vin cu propria propunere! Fermierii, azi la MADR! Au cerut plata urgentă a subvențiilor restante și ajutorul de 68 euro/vacă! Contract-cadru între fermieri și procesatori! Producătorii vor ca modificările de preț să fie anunțate din timp DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Prețurile cerealelor cresc și în România. Grâul a ajuns la 225 euro/tonă în Portul Constanța