• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • „Sărbătoarea Cireșului” – succes la ediția a XII-a. Degustare cu 75 de soiuri

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Facultatea de Horticultură și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură, Vinificație și Pomicultură Pietroasa-Istrița, din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, au organizat sâmbătă, pe 6 iunie, cea de-a XII-a ediție a „Sărbătorii Cireșului”, eveniment devenit deja o tradiție pentru pomicultura românească.

    Ajunsă la cea de-a XII-a ediție, „Sărbătoarea Cireșului” a avut ca obiectiv promovarea soiurilor românești de cireș și sprijinirea pomicultorilor prin diseminarea celor mai noi informații privind tehnologiile moderne de cultură, adaptate provocărilor actuale din agricultură.

    Manifestarea a reunit la Pietroasa-Istrița cadre didactice, cercetători, fermieri, studenți și numeroși vizitatori din întreaga țară, oferind un cadru de dialog și schimb de experiență între specialiști și producători, precum și o oportunitate de promovare a celor mai valoroase creații pomicole.

    Citiți și: Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală!

    Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” a fost reprezentată de președintele instituției, prof. dr. Florin Stănică (foto stânga)

    Degustare comparativă cu 75 de probe de cireșe

    Punctul central al evenimentului l-a constituit degustarea comparativă a 75 de probe aparținând unor soiuri și selecții românești și străine. Acestea au fost evaluate de 137 de jurați, care au apreciat atractivitatea, gustul, culoarea, textura și aroma fructelor.

    Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” a fost reprezentată de președintele instituției, Prof. dr. Florin Stănică, și de vicepreședintele acesteia, Prof. dr. Dorin Sumedrea. Cercetătorii din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni, Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa-București și Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița au participat cu peste 20 de probe de cireșe, numeroase dintre acestea regăsindu-se în topul preferințelor exprimate de fermieri și consumatori.

    Citiți și: Livada care și-a deschis magazin la poarta fermei! Prețul cireșelor direct de la producător!

    Sărbătoarea Cireșului 2026

    Sărbătoarea cireșului – o tradiție care promovează fructele românești

    Prin rezultatele prezentate și interesul deosebit manifestat de participanți, evenimentul a evidențiat contribuția esențială a cercetării horticole românești la introducerea în plantații a unor soiuri performante, adaptate cerințelor pieței și condițiilor climatice actuale.

    Devenită o sărbătoare emblematică a începutului de vară, „Sărbătoarea Cireșului” promovează gustul autentic al fructelor românești, susține producătorii locali și aduce în prim-plan rolul cercetării și inovării în dezvoltarea unei agriculturi competitive și durabile. Pentru cei prezenți, evenimentul a reprezentat nu doar o degustare de fructe, ci o experiență complexă, care îmbină știința, tradiția, natura și pasiunea pentru horticultură.


    Te-ar mai putea interesa

    Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală!

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor