• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Constantin despre obligarea supermarketurilor de a avea minim 51% produse românești:”Pentru o astfel de prevedere avem nevoie de cooperative”

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, salută votul prin care marii comercianți sunt obligați să vândă la raft carne, fructe și legume în proporție de minimum 51% din producția românească. El a declarat însă că o astfel de obligativitate trebuie să fie susținută de posibilitatea ca supermarketurile să găsească pe piață românească suficientă producție, atât pe timp de vară, cât și iarna, lucru destul de dificil de realizat, în contextul în care, în România cooperativele lipsesc cu desăvârșire.

    ”Am văzut acest proiect de lege, dar vă mărturisesc că sunt puțin mai liberal și întotdeauna am spus că economia trebuie să fie lăsată liberă, să funcționeze după regulile de piață. O să vedem la Camera Deputaților, o să îmi exprim punctul de vedere și personal, ca deputat, și din partea MADR. Eu îmi doresc să avem în hipermarketuri 100% produse românești, dar nu știu dacă mai suntem în vremea în care să putem să impunem anumite lucruri, poate nu există resurse suficiente în țară, ce facem în cazul acela?”, a declarat Daniel Constantin.

    Pentru o astfel de prevedere avem nevoie de cooperative

    Ministrul Agriculturii este de părere că pentru ca o astfel de prevedere obligatorie să fie viabilă, trebuie ca legea care stimulează înființarea cooperativelor să fie adoptată în Parlament.

    ”Doar având cooperative solide și funcționale marii comercianți pot găsi pe piața românească produse care să le umple rafturile. Trebuie discutate toate aspectele, din postura în care mă aflu înțeleg și apreciez intenția bună a senatorilor, a parlamentarilor, dar din poziția pe care o ocup la MADR trebuie să fac tot posibilul ca această relație între producători și hipermarketuri să funcționeze și să existe resurse suficiente, producție suficientă și bine organizată. Tocmai de aceea am vorbit și vorbesc în continuare de necesitatea de a avea cât mai mulți fermieri asociați”, a mai subliniat ministrul.

    El spune că existența cooperativelor este fundamentală iar buna lor funcționare ar putea face aplicabilă legea privind obligativitatea supermarketurilor să vândă mai mult de jumătate produse românești.

    ”Avem acel proiect care privește stimularea celor care înființează cooperative și sper să treacă cât mai repede, astfel încât dacă se aprobă și aceasta cu obligativitatea să putem să mergem în paralel”, și-a argumentat punctul de vedere, șeful de la MADR.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate

    Ultimele știri

    Strategia pentru conservarea biodiversității, aprobată: 25% din banii de subvenții, pe scheme ecologice Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară