• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CÂT SE PLĂTEȘTE ARENDĂ pentru TERENUL AGRICOL LUAT DE LA STAT!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Nivelul arendei în 2017! Fermierii sunt interesați de suma care trebuie plătită pentru un hectar de pământ în acest an, după ce în 2016 fostul premier, Dacian Cioloș, anunțase că nivelul redevenței va fi majorat pentru toate terenurile administrate de Agenția Domeniilor Statului (ADS).

    ”Nivelul arendei nu s-a modificat în 2017”, a declarat în exclusivitate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro Alexandru Valentin Țachianu, președinte al ADS.

    ”Declanşarea procedurii de arendare a suprafeţelor de teren libere de contract aflate în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului se face pe baza scrisorii de intenţie şi a planului de situaţie al terenului solicitat, în original, avizate de reprezentanţa teritorială a Agenţiei Domeniilor Statului pe raza căruia se află terenul solicitat”, se arată într-un răspuns oficial transmis redacției noastre de către ADS. 

    Nivelul minim al arendei se calculează în funcţie de: 

    Un fermier, pentru a putea încheia un contract de arendă, trebuie să se prezinte mai întâi la şedinţa de arendare cu actele menţionate în procedura de arendare. Pentru a putea fi notificat de către Agenţia Domeniilor Statului toţi solicitanţii trebuie să aibă depuse la sediul Agenţiei Domeniilor Statului o scrisoare de intenţie şi planurile de situaţie al terenului solicitat avizate de Reprezentanţele teritoriale ale Agenției. Toţi ofertanţii au obligaţia depunerii unei garanţii de participare care va reprezenta valoarea arendei calculată pe 6 luni, în funcţie de nivelul minim al arendei pe fiecare categorie de folosinţă, cotaţia bursieră şi cursul euro din data transmiterii listei cu terenurile ofertate la arendare către reprezentanţele teritoriale ale Agenţiei Domeniilor Statului”, a specificat Țachianu.

    De specificat că pentru terenul neagricol luat de la ADS, categoriile de folosinţă vegetaţie forestieră, ape bălţi, drumuri tehnologice şi de exploatare agricolă şi terenuri neproductive care pot fi folosite şi amenajate pentru producţia agricolă, nivelul arendei va fi de 25 grâu/ha/an.

    Care sunt obligațiile arendașului ADS

    Obligaţiile fermierului/arendaşului care încheie un contract de arendă cu Agenţia Domeniilor Statului:

    Citiți și:

    Formula de calcul care face arenda la ADS să fie mereu mai mică decât cea din piața privată

    202 euro/ha – arenda medie pe care o plătesc fermierii cu terenuri luate de la ADS


    Te-ar mai putea interesa

    Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor