• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • VESTE BUNĂ pentru OIERI: SUBVENȚIA care INTRĂ ÎN VIGOARE SĂPTĂMÂNA VIITOARE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Subvenție pentru crescătorii de ovine. Oierii primesc un nou ajutor financiar acordat din bugetul național iar banii ar putea să constituie o adevărată gură de oxigen pentru ciobani, cei care primesc cea mai mică subvenție pe cap de animal din zootehnie. Este vorba despre subvenția de 1 leu pentru lâna vândută, ajutor ce va intra săptămâna viitoare în ședința de Guvern.

    ”Știți că noi avem un program de susținere a crescătorilor de ovine, am socotit necesar să intervenim cu acest sprijin care înseamnă 1 leu pe kilogramul de lână în condițiile în care valorifică această lână. Pentru că peste 70 la sută din lână este aruncată sau arsă. De aceea, actul normativ este pregătit iar săptămâna viitoare va trece de Guvern și hotărârea o să fie pusă în aplicare”, a anunțat Petre Daea în cadrul emisiunii Viața Satului de la TVR 1.

    Vă reamintim că oierii vor putea primi un leu pentru fiecare kilogram de lână vândută, după aprobarea ajutorului de minimis propus de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru care va fi alocată o sumă totală de 36 de milioane de lei din bugetul MADR pe anul 2018.

    Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

    Potrivit proiectului, schema de ajutor de minimis se acordă crescătorilor de animale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creşterii ovinelor. Astfel, vor putea aplica pentru acest sprijin crescătorii de ovine, persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, crescătorii de ovine, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale şi crescătorii de ovine, persoane juridice. Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis pentru comercializarea lânii beneficiarii trebuie să deţină o exploataţie de ovine înregistrată în Registrul Naţional al Exploataţiilor şi să facă dovada comercializării cantităţii de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.

    Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor, într-o singură tranşă anuală aferentă anului de cerere, după îndeplinirea condiţiilor menţionate.

    Te-ar mai putea interesa

    Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise!

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani – peste 560 de euro pe tonă! După ultimele atacuri, navele refuză să mai intre în porturile Ucrainei. Presiune pe porturile românești Victorie a fermierilor: Insecticide interzise de UE, permise cu derogare. Legea a primit votul final la Paris!